About

Locul meu preferat este un cimitir de pe Old Street. Stau pe o banca, langa pietrele funerare ale lui Blake si Defoe, si citesc. Mai sorb un gat de rom, mai citesc, mai casc gura. Vesnicii porumbei ciugulesc de pe jos. Numai ei stiu ce, ca eu nu vad nimic, desi inca nu m-am imbatat. Dupa atatia ani, asta e consolarea mea. Gasesc astfel de locuri, care cumva nu apartin vremurilor noastre, printre nostalgii, stau si casc gura trasand in minte geografia inimii mele care a ratacit pana cand ratacirea a devenit un spatiu familiar. Obisnuiam sa stau pe marginea raului Neckar, in Heidelberg, intre pinii din Purgatory, in Durango. Sau ma inghesuiam pe un scaun, in tren, intre alti doi purtatori de sine prin lume si luam un ziar. Sau in N Train, in NY, in Strasbourg, in gara.
 
Marea mea preocupare, in viata asta, a fost sa rumeg superstitille lumii mele si sa scap de ele. Am scapat, dar inca ma mai incearca, uneori, arareori spre niciodata. Am adormit pe o stanca, in Nice, in ploaie, o reverie, un vis, un poem de amor. Putin mai incolo, un cimitir de jucarii de plus intemeiat ad-hoc pe faleza, mormane de teddy si bunny simbolizand dimensiunea si gravitatea carnagiului, trimise de pretutindeni, omagiu adus victimelor atacului terorist, proaspat macel in numele Domnului smintitilor…
 
Ma consolez cu ceea ce eu numesc „destin de artist”. E ceva, ce, candva, mi-a salvat viata: in toiul noptii, ratacit intr-un mare oras si in pragul disperarii, un individ, de niciunde din noapte, a venit la mine si m-a intrebat: „are you an artist”? Apoi, a plecat. Nu stiu de ce m-a intrebat lucrul ala, dar a avut sens, singurul lucru care putea da sens. Am fost, in acea noapte, un cersetor la Divinitate. Desi nu sunt un artist.
 
Apoi, locul meu de suflet, cel mai de pret dintre toate, e in codrul de la marginea Dunarii, fie ca la Giurgiu, la Ostrov sau la Drobeta Turnu Severin.
 
„Cum ma uit in apa, malul de sub picioarele mele se scurge in umbra mea diforma. Ma intorc la foc.
Tuciul se leagana atarnat in protap, pe carena lui s’a intarit nisipul.
Frunzele de salcam, le rup de pe o crenguta, miros a lemn, a tamaie, le iau si’mi frec mainile cu ele. Lemnele sunt ude si din ele iese fum, insa ii dau si fumului un rost, il inhalez sa imi tratez cu el migrena. Umezeala cade din cer si obiectele sunt imbracate intr’o pelicula subtire de apa. Adorm pe nisip, ca o carpa adusa de fluviu…
…Ma trezeste lumina. Aud un soi ciudat de urlet de pasare rea, merg curios sa vad despre ce e vorba: un sarpe a prins o broasca si’i violeaza agonia caraghioasa. O iau, pe o poteca, spre intunericul copacilor desi. Ma uit dupa unul numai bun de spanzurat, dar nu ca sa ma spanzur, ci doar dintr’un soi de amuzament morbid. In inima codrului, care primavara e inundat de ape, sade o iepuroaica, razele soarelui o ating si nu se misca, sta acolo ca o statuie, butucii si crengile rupte, musuroaiele si frunzele tacute, si eu, si roiurile de tantari, si cateva raze de soare o inconjuram pe aceasta imparateasa gri, atingand coroana unei salcii cocosate sub propria greutate cu urechile, o imagine limpede, aurita, ca un goblen cusut de o zeitate casta; padure de salcie si salcam, salbaticie de copaci domestici.
„Nazurile fluviului au salvat un colt de rai de
mizerabilismul omului”, imi spun…”
 
Si scot o carte. Ma intind. Se lasa linistea, am, de acum, de toate.

2 gânduri despre „About”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s