mu

Iti spun „buna seara” pentru o vreme. Merg sa ma invelesc in piele de strugure. Sansa matura inaintea mea Intoarcerea. Merg sa o caut pe Mu indaratul vietii, „inainte” o caut de 40 de ani. Mu este miezul atomului, Inceputul fara Sfarsit. V-am mai spus, e din Japonia. E ca si cum, ca sa fiu mai precis, ma culc pe momentul de dinaintea existentei mele cu iz andaluz, cocotat totodata descult pe soarele zilei, pe plaja orei, in ceasul din turn, cel iubit de lumina, in imbratisarea ei protectoare.  Sunt deja pe drum si flutur aceste cuvinte din bratul care isi ia „la revedere”. O spun din varful buzelor inimii mele, din inaltul panzelor, de pe coama valului. In jur suna o muzica fara egal, care ma face sa nu  mai aud ce iti transmit.

Viata face cu mine o splendida literatura, imi agata de trup hiperbole cu o dezarmanta incredere in sine, ciob de nori si porc de caine intr-o mutatie de fabula. Am ajuns pe balustrada unei insule temporare, in viata doar pana la prima eruptie a stomacului ei vulcanic; aici se joaca animale inofensive, lasate pe pamant doar ca sa se joace. Nu stiu ce voi invata de la ele, daca voi invata ceva, dar, deocamdata, imi e suficient sa le privesc ca ne putem lipsi de razboi. Sunt, acum, intr-o catedrala de ceara maturata cu sirop de indestructibil. Am poposit aici in cautarea Intelepciunii, dar tot ce capat este aceasta teribila, dezarmanta continua harjoneala, templu al lipsei pradatorului. Maci curg pe o panta inspre un camp de narcise, anotimpurile curg unul inspre altul fara sa se inlocuiasca pe calendar, in trecerea zilelor. Semnele facute cerului ch bratele goale opresc cormoranii, lipsiti de furtuna deasupra careia sa zboare in demagogia lor ascetica, deprindere furata de la vultur. Daca te uiti mai atent, entitatile care se joaca nu sunt animale. Animalele sunt rele, indiferent cat sunt de bune. Supravietuirea le transforma in demoni. Probabil ca, daca nu ar mai trebui sa supravietuim, am deveni completi?

De fapt, astea sunt paginile luate de vant din mana unui prizonier caruia i-a fost extirpata prin metode inumane gena ucigasilor. Paginile astea au fost aruncate in aer, ca vantul sa oranduiasca in capriciile lui o noua existenta. O face cum stie el mai bine, un mestesugar de geniu…

Am poposit aici cautand apa perfecta, nisipul desavarsit, gandul absolut, odata curatat de circulatia pe partea ingusta a semenilor mei oameni. Mu nu exista, am stiut de la bun inceput, dar o vad totusi cum vine la mine cu trupul gol, pasind lin, mergand agale, cu solduri intunecate de razele soarelui, cu parul lung pana pe fundul marii, gata sa ne infasoare pe amandoi, biete larve, in actul nostru nerusinat. Vom face un copil din nisip, ca sa ne scurga clepsidra plina indarat in afara ei, dand timpului alte valente, ironie a naturii masluita in icnetele genunchilor bine infipti in sarut. Soarele mi-a topit totul si m-a lasat sub forma de simpla dorinta nesfarsita, sunt un straniu falus fara forma si fond. Ea imi suspina despre Fata Morgana, mezina familiei lor de iluzii, mult mai cunoscuta pentru ca i-a placut scandalul. Eu ii povestesc despre bataiala lui Sol pe portativ. Apoi, ne apucam iar unul de altul incetand sa mai clipim vreun gand. Urla un mars ancestral, de sub noi fug gaze, deasupra noastra dau tarcoale pescarusii, pestii misuna incercand sa muste din mal, norii erup brusc si pe langa noi cresc, trec, surpa fluvii!O banala metempsihoza, suntem doua damburi de flori. Aici ne-am inaltat, aici suntem, aici vom sfarsi, troite ale unei gradini intamplatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s