Colegii de petrecere

Ma plimbam pe strazi, in cautarea unui frizer, cand am realizat ca, in ziua de Craciun, pur si simplu cetatenii au disparut; de dupa garduri se mai auzea, ici si colo, ceva muzica, probabil doar pentru ca radioul ramasese deschis de dinainte de a fi luati cu totul de un Mos Craciun care a ajuns la concluzia ca e timpul sa mai si ia, nu numai sa dea. Era deja destul de straniu, in ultimii doi ani avusesem adesea senzatia ca toti au murit si numai eu am ramas viu, desi era, statistic vorbind, mult mai probabil invers, ca in film.

Am gasit un singur loc deschis, iar acela, culmea, era o frizerie. Foarte posibil sa nici nu fi existat, ci doar sa fie o alta nazarire cauzata de lipsa de obisnuinta a fiintei mele umane cu acest vid absolut. In frizerie, pe un scaun, sedea un indian, asteptand. Am intrat si clopotelul Feng Shui cu 5 tuburi (evident ca era doar un clopotel normal…) mi-a anuntat prezenta. Ca fatati din asteptarea flacaului din Bharat, dupa mine au mai intrat doi cetateni. S-au asezat, cuminti, pe canapeaua de asteptare. Frizerul se grabea, ca nu cumva ceilalti doi sa plece si sa ramana fara tipsul care sa ii asigure acoperisul de deasupra capului. Ar fi chiar prea mult sa fii si mort si sa te mai si ploua! Nici macar in vid, cu tot timpul din univers, nu te poti bucura in tihna de o tunsoare cat se poate de simpla…

Am luat-o usor, prin frig, catre parc. In parc, nimeni, absolut nimeni, nici macar pasari, niciun zgomot, tril sau latrat. Deja eram convins ca ceva s-a intamplat cu mine si, daca nu am murit, hm, macar am fost condamnat, din cauza ca nu mi-au placut niciodata oamenii, sa traiesc fara ei pentru todeauna, dar in lumea lor. Cred ca frizerul si ceilalti doi erau ca mine, niste sociopati, si ne-am intersectat din greseala in paradigma pe care o meritam, cadoul nostru de un Craciun in care totul incepe sa se intample in cel mai precis si ad litteram mod si fiecare dintre noi capata fix ce a cautat, ce a visat sau si-a dorit. Unii, intre timp, probabil ca deja au luat-o de vii catre Dumnezeu, iar altii haladuiesc printr-un Cosmos infernal si rece.

Intr-un colt indepartat, poti zari un munte de brazi aruncati, care ieri erau de vanzare in fata supermarketului si tot felul de ornamente sclipesc de sub flori tot ornamentale de reciclat pentru la anul, ca sa fie aruncate din nou. Cativa, inainte de aceasta zi stranie, se chinuiau sa recicleze insasi omenirea cu toata istoria ei funesta, plina de orori si acte cinice, inconjurata de rauri de sange si vise abominabile, intrerupte arareori de un lucru nespecific acestor taramuri, imposibil de pus in definitii sau chiar inteles, caruia ii spuneau, pana ieri, „iubire”.

Am iesit din parc si am ajuns in locul caruia ii spun „casa”, care s-a naruit deja, ai carei pereti s-au prabusit, dar deja nu mai conteaza, construiesc alta din stalpi de vis si fara usi, ca sa nu mai intre nimeni, ca sa nu mai aiba de unde iesi, sa tin prizoniera pentru totdeauna ideea de companie.

„Dans placut!”, dara, celor care au ales dansul.

Autor: Secret Room

Not much to say.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s