Iesirea catre soare

Iesirea catre soare era printr-un loc unde nu batea soarele, fiindca nu era nicio alta iesire. Toate celelalte usi si ferestre fusesera zidite acum o jumatate de veac, proprietarul pregatindu-si evident prea devreme inmormantarea, caveaul, el fiind viu si azi, desi bine trecut de un secol de viata, zidurile devenind, cumva, nu un obstacol in calea Vietii, ci a Mortii, ridicate din material de uitare impermeabila. In curte cresteau niste muscate de si pana la doi metri inaltime, iar petalele lor erau ganduri, nu petale. In cerc, in centrul curtii, erau puse 7 pietre filosofalice, pe care sedeau weekend de weekend musafiri care nu veneau niciodata, deja trecuti in nefiinta. Acum 50 de ani, cand a ridicat acest cuib devenit o capcana monstruoasa, a gandit ca cei buni sunt mereu deja Dincolo… Insa, fiindca nimic nu e in linie dreapta, incercarea de suicid timpuriu ii fusese pedepsita cu ruginile senectutii. Se ridica cu greu pe schela propriilor oase ca sa prinda toarta unei cani si inghite cu greu, imbucaturi si sorbituri ca niste caramizi. Copiii lui sunt copii ai florilor, ai altor tati si ai altor mame si e adesea confundat cu Sfanta Vineri, ingeniosul abac calculand aritmeticile smereniei si intelepciunii omului simplu.

De 8 ani si 188 de zile, la el veneau copiii dintr-o localitate in care nu existau parinti, aruncati acolo de oricine nu ii dorea, un orfelinat fara ingrijitori, tabuul unei societati in care se vorbeste mult si fara inima. Il gasisera in ratacirile lor de caini vagabonzi si il priveau ca pe un tata, ca pe o mama si ca pe un zeu. Ei il ajutau sa se ridice sau il hraneau cu lingura de lemn, iar el tacea si teribilii fii ai unor necunoscuti, si fiice, il puteau privi ca pe icoana de pe peretii malthusieni ai unei lumi mai cinice si decat insusi Universul, totul atent calculat cu masini de calcul sumbre.

Au devenit o familie, de acum, bete naufragiate pe oceanul planetar direct in imbratisarea claustra a unei inchisori personale.

L-au scos cu tot cu pat in mijlocul verii si al curtii, in ciripit de pasarele si talangi ale unor oi trecand in distanta. Venerabilul lor parinte neputincios, imprumutat de la marginea constiintei omenesti, parea insa sa intinereasca de acum, ca si cum se vindeca de batranete, intremandu-se, capatand puteri si culoare in obraji, ridurile cazandu-i de pe fata. Oasele i se indreptau, inima se auzea tare, sanatoasa, prin vene ii curgea un rau iute, agil, de sange proaspat. Si uneori, cand puii dormeau, ca sa nu ii sperie, alerga printre arbori la vale si la deal, cu iepurii si nalucile.

El credea ca murise, fiindca putea din nou si in jur erau toti cei buni care mereu mor devreme, iar copiii erau siguri ca asa se traieste, dupa ce imbatranesti redevii iar barbat sau femeie tanara , un alt ciclu al vietii…

Acesta a fost ultimul ei vis…

Autor: Secret Room

Not much to say.

7 gânduri despre „Iesirea catre soare”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s