O zi de Sambata

De dimineata, cand m-am uitat peste gard, vecinul sapa de zor cu o lingurita din cele pentru zahar in pamant, de parca era un cocos care tocmai gasise o rama si o ciugulea tacticos. La fiecare douazeci de lingurite de pamant scoase, punea in mica gaura cate o samanta. Trebuie sa fi fost ceva ritual asiatic, vecinul meu fiind de prin Honshu…

L-am intrebat: ce faci, vecine?

Nici nu si-a scos creasta din pamant (?) si mi-a raspuns ceva, dar nu am inteles ce.

Eu: vecine, mai incolo, dupa ce iti termini treaba, vii sa bem un nihonshu cald?

A ridicat opozabilul mainii drepte, semn de aprobare.

Eu: pe la 5?

Da, afirmativ, din cap, vazandu-si in continuare de sapat.

La ora 5

Zambind cu gura pana la urechi, se asaza pe banca mea de langa tufa de trandafiri si insfaca un ochoco pentru el si unul pentru mine in causul palmei, pe care le aveam tot de la el, inchise cutia de lemn in care erau si imi arata cu degetul, zambind in continuare cu gura pana la urechi, sa torn bautura. Torn bautura. Bem repede, ca sa ne incalzim matele, prima runda. Tufa de trandafiri e cea mai ciudata din lume, pana in septembrie face flori galbene, nu inceteaza nici macar o zi sa le faca, in septembrie si octombrie face flori rosii, un soi interesant de Molineux. E innorat, apoi e soare.

El: Vreau sa stii ca stiu ca noi doi nu existam, respiram doar in interiorul acestei povesti pe care tu o sa o scrii. Dar mai stiu si ca imaginatia nu e o proiectie a prezentului in viitor sau a spatiului in alt moment al lui, mai tarziu, ci o suma incompleta de amintiri carora nu le putem da sens pe de-a intregul. Cand ne imaginam, de fapt, ne amintim lucruri neintamplate niciodata.

Bem runda a doua, tot rapid.

Eu: Adica suntem prizonierii unei inchisori construite aspatial si atemporal, eroi ai unei povesti care ni se nazare?

El: Cam asa.

Eu: Eu ma simt totusi viu, real, prezent, constient ca Acum, Mai Inainte sau Mai Incolo sunt faze ale unui parcurs, nu deliruri ale unei entitati inexistente. Cum ar putea fi, daca nu ar fi?

Apoi, tacem timp de doua ore, continuand sa bem sake. Tacerea noastra e plina de substanta. Dupa doua ore, pot auzi trandafirul soptind. Ii pot auzi partenerului de bautura gandurile si el mi le aude mie. Nu e nimic de auzit, dar mi le aud, i le aud. Tufa ii spune unei flori in ce pozitie sa stea ca sa prinda lumina.

EL: Daca privesti totul in ansamblu, o sa iti dai seama ca tot ce stim e o avalansa care se va topi sub caldura soarelui. Nu e nici desertaciune, cum spuneti voi, crestinii, nici sinucidere, nici pacat si nici virtute, nici geniu, nici prostie. Nu exista nici premiu, nici destituire.

Eu si trandafirul ascultam plictisiti si continuam sa bem chiar si cand sticla s-a golit. Rosa, asta e numele ei, are o varsta neclara, fese frumoase, ochi adanci, buze carnoase. Vecinul pleaca, iar noi ne ducem in pat sa ne sarutam si sa adormim cu saliva celuilalt pe piele, peste tot, atata tot.

Ea: Nu mai bea, te rog.

Si adormim.

Autor: Secret Room

Not much to say.

17 gânduri despre „O zi de Sambata”

  1. Taram dupa mine un rucsac greu. Mi-era foame. Am intrat intr-un restaurant ingust cu o singura masa la care sa fi incaput inghesuiti 8-10 oameni mici (ca mine). Ne-am atins umerii. El a dat pe gat 2 nihonshu calde in timp ce isi astepta comada de shina soba. A inceput sa imi vorbeasca, l-am inteles, ne-am inteles pentru ca noi doi ne intalniseram deja intr-o alta viata in care nu se pastra nimic. Nici timpul nu exista in viata aia. Nu erau gradini care sa dovedeasca faptul ca acolo s-a trait vreodata. Era doar un ocean de nimic. Omul a plecat imediat dupa ce si-a sorbit supa. A lasat pe masa o carte de vizita fara cuvinte. Dar am inteles tot ce scria acolo pentru ca noi doi ne intalniseram deja.
    P.S., “I always loved people who loved flowers” 🙂
    Shinjuku Station, decembrie 2019

  2. Era in jurul orei cinci, eu asa cred.
    Ce om nu iubeste florile?!

    It’s easy when you r big in Japan, the song sings 🙂

  3. Eu nu iti cunosc vecinu’, dar am un vecin care care ma cunoaste pe mine, iar eu el cunosc pe vecinul vecinului tau. Si eu am un sfat pentru el: sa bea in aceeasi proportie in care poate iubi. Si nu invers….

  4. Eu am garduri inalte si nu am usi. Casa mea nu are usi. Iubirea mea nu are ochi, beau fara gura. Eu sunt propriul meu drog. Sunt sigur ca nu exist.

    Nu stiu cine a spus asta, a venit peste gard. Am garduru inalte si nu am usi, deci nu exist. De unde a veni, atunci?

  5. Domnule ” Camera Secreta, nimeni nu exista, nimic nu exista! Existenta vine dintr-o constiinta de grup, ceea ce nu e cazul in ce ne priveste. Gardurile tale inalte sunt doar niste mici provocari pentru curiosi, faptul ca nu ai usi e doar proiectia unei vieti de homless modern. Nimic nu conteaza, nici macar comentariile facute mai sus. Nu exista substanta intr-o simpla idee, exista doar iluzia existentei…

  6. Nu avem cum sa afirmam ca exista iluzia existentei, pentru ca asta ar dovedi ca existam, ceea ce ar contrazice faptul ca nimic nu conteaza, ceea ce e adevarat.

  7. Sterilă gândire.
    Exil in propria conștiință sfărâmat
    și teamă de eviscerare neuronala timpurie.Vis de nefiintă. De dispariție subită către himere innecate in adevărul insuportabil.
    O conștiință care este trează degeaba. Steril.

  8. Pff! Adevar insuportabil invelit in fasa sterila a constiintei universale. Cum ne-am mai putea defini daca nu am fi purtatorii adevarului absolut? Oameni?

  9. @Secret Room: din contradictii ne-am nascut. Suntem doar idei ce ne invartim printr un creier gigant, insusi Universul…

  10. Lali, adevarurilor insuportabile le lipseste ceva, cred ca de aia pare steril. E ca o eterna pedalare in gol. Exista insa, undeva, daca nu aici, un sambure de magie pe care nu o intelegem, oricat de mult am ajunge sa putem calcula. Marea noastra sansa e ca suntem guvernati de necunoscut si de sterilul unor framatari, fie ai atat. Ce am face daca am crede in existenta si ea s-ar opri aici, acum, in aceasta dezolanta perspectiva.

    Vaga, imi scapa ceva. Am mereu senzatia ca imi scapa ceva. E ca si cum as fi in fata formulei matematice a absurdului, dar ea face uz de o cifra pe care nu o cunosc. Trebuie sa inteleg ceea ce nu stim a calcula.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s