Bursucul

Ploaia sfarteca aerul, un bici manuit de un vant aiuritor. In fata mea, acelasi tablou, pe fereastra, insistent, absurd, tintit de univers cu piroane indestructibile. Is legat de un scaun, obligat sa privesc pentru totdeauna aceeasi imagine, peste drum, o casa atat de certa incat nu sunt sigur ca nu e vis. Acest tablou este, in mod bizar, eul meu profund, strajuind neprabusirea mea in Abis.

Nu sunt multe zile trecute de cand valoarea pe care candva mi-am dat-o s-a destramat in tarana. Cineva a venit, peste noapte, si mi-a furat cuvintele, punand in loc o ascultare fara sine. Obosit de egolatrii prapadite si oglinzi caricaturale, copil din flori al unor hilare precizii imprecise, am ales sa traiesc la marginea unei morti negociate amiabil, cu data si ora prestabilite. M-am casatorit cu ea, o iubesc si imi apartine, atat cat poate suprema libertate, Moartea, sa apartie cuiva.

In loc de Constiinta, am pus un Bursuc. Un Bursuc pe care, candva, intr-un amar accident, l-am ucis. Atat de tare m-a rascolit, da, incat nu am mai fost om un an, ci bursuc. Dupa acel an, am fost iar om, dar mai putin si nu am mai fost niciodata. Desi fusese un accident si nu a putut fi evitat decat daca as fi avut mai multe maini, mai multi si mai adanci ochi sau un simt despre care nu stiu nimic. Am suferit atat de tare si de profund, de atunci, incat trupul a devenit Durere intru totul, mintea s-a smintit si se rasteste la sine, iar dragostea a devenit chinul indreptarii tuturor chimiilor vulgare de care m-am facut vreodata vinovat.

Cand speram ca m-am inaltat si am sporit, a inceput iar ploaia si tabolul cu Bursucul s-a asezat la loc, reamintindu-mi ca sunt pedepsit, sa nu evadez, in extazul lui absurd, sa imi continui penitenta pana cand, fara sa fac nimic, voi strapunge zidul impenetrabil dintre Aici si Acum si Acolo si Atunci, cand voi realiza ca sunt o simpla fantoma din visul unui Creator despre care nu stiu nimic. Iar El traieste in al meu, morminte in morminte. Sau sanctuare in sanctuare. Sau morminte in sanctuare…

Pozitia gandirii

Joci un joc inventat pe loc
Facand confuzie intre piesele care iti sustin
atacul la inima
Pui degetul pe o patratica inexistenta
Acolo iti impingi analiza
Si innebunesti in pozitia Gandirii.

Am avut doi prieteni pe care i-am invatat. Ambii au murit. Unul a sarit de pe un bloc in Mumbai, celalalt s-a inecat la scufundari langa Key West, dar doar dupa ce timp de un an o apucasera pe calea drogurilor, blestemul carnii fiind, in acest caz, o consolare pentru situatii preabisale.

Am fost chemat in fata unei Comisii, sub ancheta pentru cunostinte care ucid, un act criminal, plecand de la premisa ca cel capabil sa inventeze un astfel de joc este suficient de lucid incat sa priceapa consecintele, devansandu-i in vina pe Nobel si Oppenheimer.